Problemathon – Cod Uman Cluj: oameni, idei și soluții pentru un oraș care învață prin colaborare
Asociația Cluster de Educație C-EDU a organizat, în perioada 6–8 noiembrie 2025, evenimentul Problemathon – Cod Uman Cluj, o inițiativă dedicată co-creării de soluții pentru provocările reale ale orașului. Evenimentul a avut loc la sediul C-EDU, pe strada Avram Iancu nr. 13/15, Cluj-Napoca, și este parte centrală a proiectului „Cod Uman Cluj – Primul laborator de co-design pentru un oraș care învață prin oameni”
Evenimentul reprezintă o continuare a tradiției Clusterului de Educație C-EDU în organizarea taberelor de inovare dedicate adresării nevoilor comunității și marchează tranziția către o nouă etapă – cea a laboratoarelor de co-design.
Pe durata celor trei zile, grupuri intersectoriale formate din experți validați în baza CISO, facilitatori, profesioniști, tineri și reprezentanți instituționali au lucrat împreună pentru definirea provocărilor reale ale orașului, în jurul a trei teme-cheie:
- Transferul de cunoștințe între generații și domenii
- Competențe pentru viitor
- Incluziune urbană și integrarea migranților
Problemathon-ul marchează o nouă etapă în activitatea Clusterului de Educație, care, după mai multe ediții de tabere de inovare și ateliere tematice, dezvoltă acum un laborator de co-design urban — un spațiu în care comunitatea, administrația, cercetarea și mediul privat colaborează pentru a înțelege și defini probleme complexe ale orașului contemporan.
Pe durata celor trei zile, participanții – experți validați în baza CISO (City Innovation and Science Office), profesioniști din diverse domenii, tineri, facilitatori și reprezentanți instituționali – au lucrat împreună pentru a documenta și formula fișe de problemă bazate pe date, observații și experiențe reale. Aceste fișe vor fi ulterior arhivate în platforma CISO – www.ciso.cluj.ro, devenind resurse publice pentru inițiative educaționale, culturale și sociale viitoare
Rezultatele Problemathon-ului vor fi arhivate în platforma CISO și vor sta la baza unor proiecte educaționale, culturale sau sociale, dezvoltate ulterior de C-EDU, municipalitate și partenerii locali.Problemathon-ul Cod Uman Cluj promovează o metodologie participativă, folosind instrumente de tip design thinking, problem framing și facilitare vizuală, pentru a sprijini procesele de reflecție colectivă și generare de idei. Scopul său este de a crea punți între expertiză, administrație și inițiativă civică, consolidând ecosistemul local de inovare prin oameni și colaborare.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca